De ce nu mă las de scris?

Când autoarea Laura S. Götz mi-a vorbit pentru prima dată despre proiectul ,,Noua Generaţie de Scriitori”, am fost mai entuziasmată ca niciodată, fiindcă mereu mi-am dorit să iau parte la aşa ceva. Acum, când deja primele persoane au început să se înscrie, motivaţia mea este la nivel maxim aşa că lucrez ori de câte ori pot. Doar gândul că în luna noiembrie voi putea să ţin în mâini o carte unde şi eu am contribuit mă încarcă cu energie, dar acum nu este vorba despre mine, ci despre ceilalţi co-autori cu care împart aceeaşi dorinţă… să publicăm într-o zi. Mulţi dintre ei stau chiar şi acum şi se gândesc dacă să completez formularul de înscriere sau nu. Dar a venit timpul că visurile să devină realitate!

Cum se face că cei mai mulţi tineri scriitorii renunţă? De ce, noi, tinerii scriitori, renunţăm la visurile noastre?

Pentru că nu putem să ne descurcăm singuri, acesta este răspunsul. Avem nevoie de sprijin, de încurajări, de oameni care să ne îndrume pe drumul cel bun, oameni care să se afle lângă noi la fiecare pas în arta scrisului şi care să ne ajute să evoluăm, dar mai ales, să ne ridice de fiecare dată când cădem.

Am început să scriu încă de la vărsta de 11 ani. Nu o făceam constant pe atunci, în principiu, doar când participam la concursuri, dar totul s-a schimbat în ultimii ani când pentru mine scrisul nu a mai fost o obligaţie, ci o necesitate. Simţeam nevoia să mă deconectez de lumea reală şi să plec într-un tărâm nemaiîntâlnit, să fiu cine vreau eu.

Parcursul meu până în momentul acesta a fost unul greu, cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Am avut zile în care am vrut să renunţ, zile în care mi-am spus că nu sunt bună la scris şi că ar trebui să nu o mai fac, zile în care chiar am fost pe punctul să şterg tot. De ce? Pentru că şi eu, ca orice scriitor la început de drum, am fost descurajată.

60
Concursurile de creaţie literară

Ne ajută să ne dezvoltăm? Da, cu siguranţă. Temele pe care le propun unele dintre ele, faptul că trebuie să ne încadrăm într-un anumit timp sau într-un anumit număr de pagini. Toate astea sunt lucruri bune, dar partea rea este că ne descurajează. Fiecare scriitor are modul său de exprimare, propria percepţie asupra unei idei, îi place să scrie într-un anumit fel, cu metafore, fără metafore, dar asta nu înseamnă că unul este mai bun decât celălalt la o simplă citire a unui text de câteva pagini.

Şi eu am fost descurajată de aceste concursuri. Participam, dar rareori câştigam ceva în afară de acea experienţă. Şi cât de mult m-a ajutata acea ,,experienţă”? Nu atât de mult pe cât ar spune unii. Da, mi-a antrenat imaginaţia, dar altceva? Cine din juriul respectiv m-a luat de mânecă şi mi-a spus ce şi unde ar trebui să remediez? Nimeni. Sunt atât de multe concursuri care nici măcar diplomă de participare nu dă, chiar dacă eu cred cu tărie că acea bucată de hârtie dă atât de multă încredere în noi, tinerii scriitori. Nu e mult, ştiu, dar faptul că îţi vezi numele şi că ştii că te-ai înscris la un concurs unde ţi-ai dat toată silinţa, te face să continui.

Profesorii

Mulţi dintre tinerii scriitori nu sunt susţinuţi de profesori, sau dacă o fac, aceştia nu sunt implicaţi cu totul în dezvoltarea lor. Poate doar îi anunţă de vreau proiect sau concurs, le trimite materialul şi atât. Dar restul? Unde este acel ajutor pe care profesorii ar trebui să ni-l dea ca să ajungem şi să facem ceea ce ne dorim? Unii uită că asta ar trebui să facă. Să dea totul din ei pentru noi, elevii lor. Uneori se întâmplă să o facă, dar doar pentru cineva anume.

Totuşi, ce are mai bun acea persoană  pe care profesorul o ajută, faţă de tine? Asta mă întreb de mult timp. Nu am înţeles niciodată de ce favorismul încă există. Toţi suntem egali, ca şi elevi, iar ca scriitori fiecare este unic în felul său şi această unicitate ar trebui lăsată să fie descoperită. Numărul de concursuri câştigate este irelevant pentru că ceea ce contează cu adevărat este cum reuşim să punem totul pe foia albă.

Prietenii

,, Prietenii nu mă susţin.” este ceea ce aud foarte des. Cred că oricine îşi doreşte ca prietenii să se afle acolo, în dreapta şi să strige ,,Hai că poţi”, dar nu mereu se întâmplă, iar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la visurile noastre. Din contră. Ar trebui să dăm din coate, să strângem din dinţi şi să arătăm că suntem cei mai buni, iar pentru noi nimic nu este imposibil. Eu asta am făcut când unele persoane nu au fost pe aceeaşi undă de linie cu mine. Mereu mi-a păsat de ceea ce cred şi simt, nu a mai contat restul, aşa că i-am lăsat în lumea lor, iar eu mi-am creat-o pe a mea.

Pe unii, poate părinţii v-au descurajat sau nu v-au susţinut, dar câţi aţi vorbit cu ei deschis şi le-aţi povestit despre pasiunea voastră? Eu am făcut asta şi credeţi-mă, am avut şi am, în continuare, toată susţinerea lor, iar pentru asta sunt foarte fericită. Tata a fost prima persoană care mi-a spus să public tot ce pot, dacă am ocazia, fiindcă asta mă defineşte.

Am avut susţinerea profesoarei mele de română din generală care mi-a deschis drumul spre literatură şi mai ales spre scris. Am cunoscut oameni minunaţi prin intermediul cărţilor, oameni care au stat lângă mine şi m-am ajutat să nu renunţ la visul meu. Am cunoscut autori care m-au luat sub ,,aripa” lor şi care îmi dau cele mai bune sfaturi, aducându-mă pe drumul drept.

Viaţa are urcuşuri şi coborâşuri, iar ca să fi un scriitor bun trebuie mereu să crezi în tine, să pui suflet în ceea ce faci şi cel mai important, să nu te dai bătut.

În final, vreau să vă spun ceva ce mi-a zis autoarea Georgiana Vâju când am întrebat-o ce sfat are pentru mine, ca tânăr scriitor. Nu am să uit niciodată, fiindcă atunci când am vorbit cu ea nu eram sigură dacă să continui cu scrisul, iar acum, ăsta este unul din motivele care încă mă fac să nu renunţ. Mi-a spus aşa: ,,Scrie. Nu contează cât de clişeică ţi se pare ideea, doar scrie. Fiecare are modul său de a se exprima, de a vedea lumea, de a-şi pune povestea pe foaie, aşa că dacă asta îţi place să faci, continuă.”

Tineri scriitori, scrieţi! Ştergeţi! Editaţi! Rescrieţi! Dar niciodată să nu vă daţi bătuţi! Acum este timpul să vă demonstraţi vouă, dar şi celor din jur că sunteţi foarte buni, iar vârsta nu contează atunci când faci ceva cu pasiune. Vă aşteptăm în număr cât mai mare la prima ediţie a proiectului ,,Noua Generaţie de Scriitori”, proiect ce vrea să aducă tinerii în lumină şi să le dea încredere în propriile forţe. Toate detaliile le găsiţi pe www.my-vvp.com/antologie.

Semnat Oana-Nicoleta Boabeş

2 gânduri despre „De ce nu mă las de scris?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: